Consumul de băuturi acidulate este una dintre cele mai importante cauze ale cariilor dentare. Zaharul și acizii din bauturile racoritoare slabesc smalțul dintelui și încurajează dezvoltarea bacteriilor și a cariilor dentare.

 

Arhitectura dinților tăi pune întreaga cavitate orală pe o poziție de forță, dar nu indestructibilă. Băuturile la modă sunt foarte bogate în acizi, iar această aciditate poate deteriora smalțul. Odată întâmplat acest lucru, veți avea nevoie de ajutorul dentistului pentru a-l repara, astfel încât problema să nu se agraveze iremediabil. Timpul și informarea precară fac, cel mai probabil, ca problema inițială - mai degraba de formă - să devină una de fond.

 

 

 

Așadar.. cum se-ntâmplă?

Zahărul din băuturile acidulate se combină cu bacteriile din gură pentru a forma acid. Acest acid, plus acidul suplimentar din băuturile racoritoare, atacă dinții. Fiecare atac acid durează aproximativ 20 de minute, revenind cu fiecare nouă înghițitură. Acest lucru slăbește smalțul dinților, iar începutul unei frumuseți de carie (cât un vârf de ac) așteaptă până când smalțul cedează.

 

Problema constă în faptul că smalțul nu se regenerează. Nu are celule vii. Odată afectat.. la revedere. Doar medicul stomatolog îl mai poate ajuta conservând și prelungind viața dintelui care, altfel, va fi expus unor atacuri dureroase și într-un final va ceda sub instrumentul feroce - denumit în domeniul stomatologiei: clește.

Deci, devii sensibil la dulce, picant, cald, rece, ceea ce mai departe poate conduce la dezechilibre alimentare. Lucrurile se leagă. Nu trebuie gândite asiduu.

 

Ce mai poate deterioara smalțul dinților tăi?

Sucul de portocale. Stim cât de benefic este acesta, dar să fie proaspat stors dintr-o portocală abia culeasă din copacul cu aceeași denumire. Altfel, luându-l gata ambalat vom regasi acizi daunatori, iar rezultatul este unul similar. Așadar, moderatie în tot și toate.

Pentru a minimiza efectele dăunatoare se vor reduce consumul acestor tipuri de băuturi cu un nivel al pH-lui ridicat și, pe cât posibil, se vor înlocui cu apă plată, ceai, cafea neagră, lapte..